În anul școlar 2025-2026, am desfășurat două proiecte prin care ne propunem să creăm un mediu școlar sigur, prietenos, în care fiecare elev să se simtă respectat.
Prevenirea și combaterea bullyingului sunt aspecte esențiale în dezvoltarea unor relații bazate pe empatie și pe comunicare eficientă. Atelierele interactive, jocurile de rol, dezbaterile și activitățile artistice ne-au ajutat să analizăm impactul acestor fenomene și să ne îndreptăm atenția către soluții – adoptarea unui comportament responsabil, sprijnirea colegilor aflați în dificultate, semnalarea situațiilor de violență etc. În acest sens, s-au desfășurat următoarele proiecte eTwinning:
• One World, One Heart – Stop Bullying! (în calitate de partener, alături de Turcia și Italia);
• My Peer Friend: A Bridge of Friendship Through Books (în calitate de partener, alături de Turcia, Grecia, Polonia și Lituania).
